Eii...rahat...!!!

Da, fumez. Destul de mult. Ştiu că nu-mi face bine, ştiu că sunt repercursiuni. Da, conştientizez, sunt suficient de matură să fac asta. Nu spun că pot să mă las dacă vreau, pentru că nu-i aşa. Dacă nu o fac pentru mine acum, o voi face pentru copilul meu. Mă voi lăsa de fumat în momentul în care plănuiesc să nasc. Până atunci, nu, pentru că nu am tăria necesară. Problema aici nu e puterea mea de a mă lăsa de fumat sau lipsa ei.

Nu pricep de unde aversiunea asta pentru fumători.

N-ai loc de mine pe stradă? Fumul ţigării mele ţi-a provocat instant cancer pulmonar pentru că eşti la 1 metru de mine la o terasă? Îmi înţeleg prietenii nefumători care nu mă lasă să-mi aprind ţigarea la ei în maşină. Îi înţeleg şi pe cei care, atunci când le calc pragul, mă roagă să mă abţin, că nu se fumează în casă. Devin un pic irascibilă, recunosc, însă îi respect şi le respect spaţiul personal. Nu fumez în preajma cuiva care mănâncă, ştiu că e deranjant. Aşadar, mă consider o fumătoare cu bun simţ.

Dar, mă acresc atunci când aud: ‘ia ţine-ţi scrumiera în faţă, că eşti singura care fumezi’ sau ‘fumătorii sunt proşti’. Nu mă, nu, tu eşti prost, animalule. Că nu-ţi dai seama că fumător sau nefumător, tot în pământ ajungi. Şi de fapt, poate ai ghinionul să mori înaintea mea. Pentru că depăşeşti pe linie continuă, sau pentru că îţi cade un ţurţure în cap, sau pentru că pică liftul cu tine, sau pentru că te sinucizi că eşti depresiv. Vezi?

Bravo că nu fumezi, dar lasă-mă să trăiesc, nu mai vomita inepţii şi nu-mi ţine teorii. Ştiu ce fac, ştiu că nu fac bine. Dar e pe plămânii mei, nu ai tăi. Treaba mea că sunt masochistă.

Nu vă mai căcaţi pe voi, trăiţi. Că ne ducem în acelaşi loc. Sau fumătorii merg în iad şi nefumătorii în rai?