E sentimentul ala, ca si cand cineva iti da un pumn in piept si nu mai poti respira. Ramai fara aer, esti in cadere.
Aseara ma gandeam la sufletul meu. Cum e el conceput, cum functioneaza.
Cred ca e o incapare plina de oglinzi. Unele mai mari, altele mai mici, noi si vechi. Fisurate, sparte si pline de cioburi, sau abia venite de la magazin.
Tind sa cred ca fiecare relatie, simbolizeaza o anumita oglinda.... Si te trezesti in fata ei, cand e curata, stalucitoare si frumoasa. Apoi vine el ... Si o loveste. Se fisureaza putin, dar nu mult... Si tot asa... Cu fiecare lovitura, e tot mai avariata. Intr-un final, se sparge.
Oglinda din sufletul lui o voi sparge eu... Insa a mea .... Vai Doamne , a mea .... A mea a spart-o de mult timp.
A cazut , si m-am trezit cu cioburi la picioare.... Dar in colturi... Inca mai era o urma din tot ce a fost vreodata.... Si nu mi-am pierdut speranta, cat timp inca mai era ceva pentru care sa lupt.
In ultimul an, zi de zi, mi-am reparat cate putin oglinda. Am lipit cate o bucatica de iubire si incredere, cu greu. Intre timp, o mai lovea, dar nu atat de rau incat sa se prabuseasca toata...
