Nu stiu ce ma deranjeaza mai tare: linistea din jurul meu sau spatiul imens care ramane gol langa mine?
Lipsa ta sau simplul fapt ca ai facut parte din viata mea?
Compromisurile pe care le-am facut sau propozitiile pe care nu le-am zis?
Saruturile pe care le-am adorat sau lipsa lor?
Trecutul sau prezentul?
Eu sau tu ?
Ca am crezut in tine sau ca acum nu mai cred in nimic ?
Oare ce doare mai tare?!
Singuratatea sau neincrederea ?
Dorinta sau neputinta de a schimba ceva?
In timpul zilei sunt tot ceea ce ti-ai dori sa fii, sa fiu. Dar cand vine seara, sunt doar eu cu mine. Atat de straina mie si atat de singura. Am mintea atat de limpede, incat si ultimele ganduri imi sunt singure. Cand iti pierzi si ultima farama de incredere se duce si ultimul dram de imaginatie. Se opreste productia ca intr-o economie bolnava. Asa si inima mea: nu mai pompeaza sange pentru ca nu mai are cui sa i-l transporte. Totul e intr-o greva totala. Am ajuns asa cum mi-a dorit odata cineva sa nu ajung: o carcasa umana imbracata frumos.
Liniste. Ploaie. Un pat de doua persoane. Doua perne. O singura persoana.
Doar eu... atat de straina mie !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.