E frig. Fulgii cad, incet, parca dansand in vazduhul incarcat de regrete si ura. Iarna, mi-a luat intotdeauna sperantele si visele, mi le-a zdrobit in trecerea timpului, si a plecat. Apoi, au urmat celelalte anotimpuri, care m-au jefuit si ele, cat au putut. Si ramasesem in toamna asta, doar cu amintirile si atat. Mi-era frica de iarna care avea sa vinea Mi-era frica de zapada, de copiii bucurosi, de zgomotele provocate de veselia aceea inocenta a copilariei. Si mi-era ciuda si mi-era dor. As fii vrut sa ma trezesc printre prietenele mele , facand oameni de zapada, sau jucandu-ne fara griji pe afara... Sa nu ne pese de ceilalti, sa nu stim ce e durerea, tradarea, invidia, sa nu simtim frigul de afara... Sa fiu din nou copil printre copii.
Credeam ca si iarna asta, o sa-mi ia ceva. Desi nu prea mai are ce. Sufletul mi l-am pierdut demult, in incercari puerile, de a recupera iubirea. Pe urma, inocenta si apoi... restul: sentimente, iubire, sperante, sanse, toate le-am pierdut, sau mi-au fost luate fara sa ma intrebe nimeni daca mai am nevoie de ele. Dar....
Nu a fost asa. De data asta, am primit langa mine un baiat.... Nu stiu. Nu il pot descrie. E ''de treaba''. E doar un El. Un el, care ma face sa rad din toata inima, un el, in fata caruia nu trebuie sa ma prefac in niciun fel. Un el, pe care iarna asta friguroasa, mi l-a trimis printre fulgii de nea. Sper sa nu mi-l ia...sper sa il am si in celelalte anotimpuri, ca sa pot incepe, odata cu el, sa iubesc iarna , care mereu mi-a luat cate ceva.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.